Între 2000 şi 2004, am avut un guvern sărac, format din oameni cu spirit de sacrificiu, care şi-au dedicat activitatea creşterii economice a ţării ("cea mai mare creştere economică din Europa Centrală şi de Est", cum spunea fostul premier), într-un mod cu totul dezinteresat, punîndu-şi la bătaie chiar bunurile proprii. De exemplu, computerele: de-aia le spune "computere personale", pentru că ai chestii personale în ele, explica plin de răbdare şi înţelepciune fostul secretar general al guvernului, Eugen Bejinariu. Cînd şi-au încheiat mandatul, foştii miniştri şi-au luat înapoi acasă lucrurile - bineînţeles, uzate între timp, dar ce mai contează, din moment ce economia a crescut şi ţara a progresat. La fel s-a întîmplat cu scaunele şi birourile: care cum a putut, a încropit un "mediu de lucru" din ce-i prisosea prin gospodărie, ori din sponsorizări; spiritul social-democrat care li s-a cuibărit în cuget şi în simţiri i-a împiedicat pe foştii miniştri să arunce banii publici pe mobilier, aşa încît şi-au pus şezuturile şi şi-au sprijinit coatele pe mobila obţinută gratis de la firmele capitaliste. Iar la plecarea din Palatul Victoria, au scos telefoanele din priză, ca nu cumva fluxul electromagnetic social-democrat să producă vreo interferenţă cu undele liberale ale noului guvern ori - Doamne fereşte - să profite cineva de schimbare şi să facă adiţionale sunîndu-i pe căpşunarii din Spania pentru a le comunica rezultatele alegerilor. Îmi închipui că, dacă între timp vor fi sunat Bush, Blair sau Berlusconi să-l felicite pe Adrian Năstase cu ocazia alegerii în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, vor fi ascultat în van, miraţi, textele clasice ale Romtelecom-ului: "numărul solicitat este nealocat" sau "direcţia solicitată este temporar indisponibilă, vă rugăm reveniţi". Ştirea despre plecarea de la guvernare cu mobilier cu tot are, cred, cu tot aspectul ei