Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancile americane,pregatite sa faca fata cu bine oricaror potentiale probleme

Publicat in Adevarul, miercuri 14 martie 2012 ·

Situaţia celor mai mari firme financiare americane, care au fost testate pentru o situație de recesiune mult mai severă decât cea recentă, arată că instituțiile de reglementare au reușit în demersul lor de creștere a gradului de securitizare a bilanțurilor bancare.

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a anunțat, ieri, că 15 din cele 19 bănci verificate vor putea să-și mențină nivelul de capital peste minim în condițiile unui scenariu economic „extrem de ostil”, chiar și în condițiile în care acestea vor continua să plătească dividente și să răscumpere acțiuni. Aceste rezultate sunt consecința controlului strict exercitat de către Fed privind fluxurile acestora de capital din ultimii trei ani, se arată în comunicatul băncii centrale citat de agenția de știri Bloomberg.

Citește despre intenția Fed de a renunța temporar la controlul inflației pentru a stimula angajările

Află mai multe și despre planurile de restructurare a capitalului băncilor europene

Instituțiile de reglementare, ale căror puteri au fost sporite de legea Dodd-Frank, și care au fost, de asemenea, impulsionate de criticile tot mai aspre cu privire la comportamentul lor dinainte de criza imobiliară, și-au regândit abordarea felului în care supraveghează piața bancară. Acestea se concentrează mai mult asupra riscurilor sistemice, încercând să evite o repetare a crizei financiare din 2008 care a necesitat salvarea băncilor cu ajutorul a 245 de miliarde de dolari din bani publici în cadrul programului guvernamental de asistență (TARP).

Bănci inexpugnabile

„Orice instituție de creditare care-și menține nivelul de capitalizare adecvat în cadrul acestor scenarii de test nu este doar puternică, ci aproape inexpugnabilă”, a declarat pentru Bloomberg News, Karen Shaw Petrou, partener la firma de cercetare Federal Financial Analytics printre clienții căreia se n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°