Contribuţia pe cap de locuitor a României la bugetul Uniunii Europene este de 47 de euro, adică puţin peste un miliard de euro. Sursa: Arhiva EVZ
În bugetul UE, României i-a fost alocată suma de 2,6 miliarde de euro, cea mai mare a acestor bani fiind alocată pentru dezvoltarea agriculturii.
Astfel, doar bulgarii au virat mai puţin bani pe cap de locuitor către visteria europeană decât ţara noastră în 2008, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Soros, având la bază statistica europeană.
Germania a fost principalul contributor, cu o cotă de 18,8 miliarde de euro, Franţa contribuie cu 16,4 miliarde de euro, Italia cu 13,4 miliarde de euro, iar Marea Britanie cu 7,6 miliarde de euro.
România, fără vot
Parlamentul European a dobândit o putere mai mare în ceea ce priveşte alocările bugetare.
"Din păcate, la momentul creşterii puterii Parlamentului în materie de buget nici un membru român al acestei instituţii nu este membru plin în Comisia pentru bugete, trei devenind membri supleanţi. Din păcate, e puţin probabil ca supleanţii români să poată ajunge să voteze în noile condiţii. Comisia pentru bugete va vota proiectul într-o singură şedinţă, pentru care fiecare grup politic şi fiecare delegaţie naţională îşi va mobiliza membrii astfel încât toţi să fie prezenţi la vot.
Chiar şi sub vechea procedură bugetară, „luptele” ocazionate de votarea amendamentelor erau foarte îndârjite. De multe ori se cerea renumărarea voturilor sau verificarea prin vot electronic, tocmai pentru că fiecare vot pentru fiecare articol sau amendament contează", remarcă autorul raportului, Mihai Panaite.
Contribuţia pe cap de locuitor:
Luxemburg – 489 de euroDanemarca – 356 de euroFinlanda – 291 de euroFranţa – 258 de euroItalia – 226 de euro Spania – 194 de euroUngaria – 83 de euroPolonia –