Deși apa caldă trebuia să le fie furnizată din nou, orădenii de pe Sovata, Splaiul Crișanei, Poeniței, Menumorut sau Decebal sunt nevoiți să facă dușuri reci cel puțin până vineri. Reprezentanții CET spun că lucrările de reparații sunt mai complexe decât era vorba inițial ceea ce duce la prelungirea lucrărilor.
Lucrările de reparații la rețeaua de termoficare Shakespeare / Menumorut sunt mai complexe și mai mari decât au crezut inițial reprezentanții CET. De aceea, perioada de întrerupere a furnizării apei calde de consum de la punctele termice 123, 506, 601, 602, 604 - 607 şi 610 se prelungeşte până vineri 24 iunie.
Afectaţi de această lucrare sunt consumatorii de pe străzile Shakespeare, C. Brâncoveanu, Poieniţei, Splaiul Crişanei, Călăraşilor şi adiacente, Piaţa Cazărmii, Decebal (în zona podului), Sovata - parţial, Sf. Apostol Andrei - parţial, Doina - parţial, Menumorut - parţial, Orşovei şi adiacente,Tarcăului.