După izbucnirea revoltei din Ungaria (octombrie 1956), Ceauşescu a fost desemnat de partid să supravegheze politic evenimentele.
Pe 23 octombrie 1956, o demonstraţie studenţească pe străzile Budapestei s-a transformat într-un protest faţă de regimul comunist. Astfel a izbucnit revoluţia maghiară, care solicita, printre altele, reînfiinţarea vechilor partide politice, guvernare democratică şi retragerea Ungariei din Tratatul de la Varşovia. Protestele au izbucnit pe fondul schimbărilor cauzate de moartea lui Stalin. În cercurile intelectuale se cereau reforme ale statului şi îndepărtarea de linia Moscovei.
În momentul izbucnirii protestelor din Ungaria, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu se afla în ţară. Era în Iugoslavia, unde consolida relaţiile cu Iosip Broz Tito, reluate după moartea lui Stalin. În lipsa lui, Biroul Politic al CC al PCR s-a întrunit pe 24 octombrie, şedinţa fiind condusă de Gheorghe Apostol. Întrucât liderii partidului nu cunoşteau foarte clar ce se întâmplase la Budapesta, „junii" Biroului Politic au primit sarcini să lămurească situaţia. Nicolae Ceauşescu trebuia să prezinte în scurt timp un raport politic asupra tensiunilor din ţara vecină. Iar Alexandru Drăghici să întocmească o sinteză informativă despre starea de spirit a populaţiei, folosindu-se de „mijloacele specifice" ale Ministerului de Interne.
Alertă la Bucureşti
Membrii Comitetului Central au fost mobilizaţi în regim de maximă urgenţă, având obligaţia să facă de serviciu noaptea la sediul CC. Unii dintre componenţii conducerii partidului s-au deplasat în teritoriu, mai ales în Transilvania, unde estimau pericolul solidarizării populaţiei maghiare cu revoluţia din Ungaria. Astfel, Miron Constantinescu a fost trimis în regiunea Cluj, iar Ianoş Fazekaş, în Regiunea Autonomă Maghiară. Nicolae Ceauşescu a rămas la Bucureşti, urmărind pas cu pas mişcările politice din Ungar