BANI l Sute de investitori devin zilnic clienţi ai administratorilor fondurilor
Zilnic, sute de români investesc în fondurile de investiţii, denumite anterior fonduri mutuale. În prezent, activele fondurilor de investiţii, pe scurt, bogăţia lor, au ajuns la un maxim istoric. “Activele fondurilor deschise şi închise de investiţii au crescut în iulie cu 18%, la 2,076 miliarde lei, un nou maxim istoric”, a anunţat Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
La finele primului semestru, activele fondurilor de investiţii cumulau 1,766 miliarde lei. În general, românii se pare că au un apetit scăzut la risc, preferând fondurile monetare, urmate de fondurile de obligaţiuni şi în cele din urmă de fondurile de acţiuni, care sunt şi cele cu riscul cel mai mare. Astfel că, la finele lunii iulie, fondurile monetare aveau active de 1,216 miliarde lei, respectiv circa 60% din valoarea activelor tuturor fondurilor de investiţii. Numărul de investitori în fondurile monetare a crescut în iulie cu 7.300, de la circa 42.000 de persoane, în timp ce din fondurile diversificate s-au retras peste 2.200 de oameni, numărul acestora coborând de la 47.000. Erste Asset Management a continuat să se plaseze pe prima poziţie în topul administratorilor de fonduri, administrând active de aproape 800 milioane lei.
Societatea avea o cotă de piaţă de 37,7%, fiind urmată de un alt administrator al fondurilor unui grup bancar, Raiffeisen Asset Management, care acoperea 22,5% din piaţă, şi cu 477,2 milioane lei în administrare. (L.V.)
BANI l Sute de investitori devin zilnic clienţi ai administratorilor fondurilor
Zilnic, sute de români investesc în fondurile de investiţii, denumite anterior fonduri mutuale. În prezent, activele fondurilor de investiţii, pe scurt, bogăţia lor, au ajuns la un maxim istoric. “Activele fondurilor deschise şi închise de investiţii au