Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Snoop Lion s-a reîncarnat în preot reggae

Publicat in Adevarul, duminică 10 februarie 2013 ·

După ani în care femeile dezbrăcate şi maşinile scumpe au fost ingredientele principale din videoclipurile sale, artistul s-a cuminţit, schimbându-şi numele şi stilul. În cel mai recent clip, „Here Comes The King“ (Regele se întoarce – n. r.), fostul Dogg s-a îmbrăcat în haine bisericeşti.

În clipul piesei „Here Comes the King“, solistul a purtat o sutană neagră cu model bleu marin, accesorizată cu ochelari în stil reggae. „Niciodată nu dăm greş/ Strălucim/ Un singur rege, o credinţă, o religie/ Dacă mă auzi, vino şi alătură-te revoluţiei“, îi îndeamnă cântăreţul pe fanii săi, dar şi pe majorele care dansează în spatele său. Cadrele se schimbă, Lion cântând de pe o canapea albă, din faţa unei vile, iar apoi de pe acoperişul unei clădiri dintr-un cartier sărac din Jamaica.

„Here Comes the King“ este a doua melodie lansată în formula Snoop Lion, după „La La La“, ce aminteşte de inocenţa copilăriei şi desenele animate.

Calvin Cordozar Broadus şi-a surprins admiratorii în vara anului trecut, când s-a dezis de porecla ce l-a consacrat, Snoop Dogg (iniţial Snoop Doggy Dogg). Interpretul piesei „Drop It Like Is Hot“ a luat această decizie vara trecută, după ce a vizitat un templu rastafari din Jamaica şi a discutat cu un preot. „Vreau să-l ard pe Snoop Dogg şi să devin Snoop Lion“, a declarat artistul la vremea respectivă. „Preotul m-a privit în ochi, m-a întrebat cum mă numesc şi eu i-am spus «Snoop Dogg», la care el mi-a răspuns: «Numele tău nu mai este acesta. Tu eşti lumina, tu eşti leul». Din acel moment am înţeles unde mă plasez“, a explicat fostul rapper.

Botezul a fost surprins şi în filmul „Reîncarnat“, ce va apărea pe 22 martie. După cum era de aşteptat, cântăreţul va marca noua etapă şi cu un album omonim realizat în colaborare cu DJ Diplo şi Major Lazer. Materialul va apărea în aprilie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 10 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°