Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion cu inundaţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 ianuarie 2010 ·

Pompierii doljeni nu se pot plânge că n-au avut de lucru în ultima zi a anului 2009 şi în primele din 2010. Deşi acest Revelion a fost primul fără incendii, pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor provocate de topirea zăpezii şi ploile torenţiale din noaptea dintre ani.

În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2009, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială şi trei motopompe pentru evacuarea apei din două gospodării situate pe strada Pelendava. Pe 1 ianuarie, la ora 11.35, aceeaşi unitate de pompieri a ajutat la evacuarea apei din curtea Paulinei Sârbu, de pe Aleea IV Brestei, iar pe 2 ianuarie au intervenit tot pentru evacuarea apei din curţile lui Gabriel Voinea, de pe strada Fermierului, şi a lui Nicolae Grigorie, de pe strada Pelendava. Pe 3 ianuarie, prezenţa pompierilor craioveni s-a impus din nou. De această dată, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu zece subofiţeri, un autocamion şi trei motopompe în zona străzilor Brestei şi Fermierului, iar Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a acţionat pe strada Opanez cu un echipaj tot pentru evacuarea apei.

În cursul zilei de ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia“ al judeţului Dolj a fost în alertă de cod galben, în urma atenţionărilor de ninsori şi intensificări ale vântului, ce vizau ziua de 3 ianuarie, între orele 3.00 şi 22.00. Până la închiderea ediţiei nu s-au înregistrat drumuri blocate de zăpadă.

Pompierii doljeni nu se pot plânge că n-au avut de lucru în ultima zi a anului 2009 şi în primele din 2010. Deşi acest Revelion a fost primul fără incendii, pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor provocate de topirea zăpezii şi ploile torenţiale din noaptea dintre ani.

În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2009, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 58 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 56 minute
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 42 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 35 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°