Steaua a pierdut campionatul pentru că a întîlnit un Dinamo supermotivat.
Rivalii de moarte nu fac pacte extreme. O demonstrează aproape matematic felul în care a început Dinamo aseară derby-ul cu Steaua. Sub o ploaie măruntă, deasă, Bratu a tras primul şut la poartă în minutul 3. Avertisment sec, ca un glonte ce-ţi răzuie tîmpla.
Roş-albaştrii parcă n-au înţeles însă, jucînd 40 de minute din prima repriză ca şi cum ar fi venit în Groapă să apere un 0-0. Singurul moment în care steliştii au creat panică s-a consumat în minutul 14, cînd centrarea lui Mendoza n-a fost interceptată, cu ajutorul lui Blay, de Pepe Moreno.
Dinamo, în schimb, a muşcat cît de des a putut pe un gazon ud. Trei minute consecutive, 25, 26, 27, tot atîtea şanse dezumflate de Dănciulescu, Ropotan şi Cristea. Puţin mai tîrziu, Rădoi îl opreşte pe un Pulhac dezinvolt din traseul spre poartă şi vede galben. Nimic nu mai salvează însă apărarea stelistă depăşită la intrarea lui Dănciulescu din minutul 39.
Ploaia a stat, Zapata faultează în careu, Tudor dictează penalty, Bratu transformă şi abia atunci parcă oamenii lui Lăcătuş sesizează pumnul în figură. Simt că pot pierde campionatul pentru care au alergat, cu handicap, tot returul. Ultimele 5 minute mai vii ale Stelei nu au însă greutatea de a anihila 40 de închistare.
Sprintul decisiv
Rivalii de moarte nu fac pacte extreme. Steaua începe repriza a doua cu Dayro Moreno în locul lui Mendoza, dar columbianul nu apucă să facă diferenţa. Pămîntul le fuge însă de sub picioare steliştilor în minutul 59.
Bratu, omul pentru care Lăcătuş pusese doi paznici, îi lasă pe drum, fuge pe stînga ca un căluţ şi din viteza lui apare golul lui Dănciulescu. Golul care poate decide campionatul.
Tot ce urmează pentru Steaua e disperare. Zbatere şi sufocare. Senzaţia că nimic n
