Cea mai bună jucătoare din lume în 2009, cel mai valoros centru la Mondialul din 2011, Pineau va juca din vară la Oltchim, semnînd contractul ieri, la Paris
Calificată în semifinalele Ligii Campionilor pentru a treia oară în ultimele patru sezoane, Oltchim Rm. Vîlcea a reuşit un transfer-bombă ieri. Campioana României a reuşit înregimentarea uneia dintre cele mai bune handbaliste din lume, centrul francez Allison Pineau (22 de ani).
"Oltchimul m-a contactat acum cîteva luni. Nu aveam cum să refuz oferta! Le mulţumesc celorlalte echipe care m-au contactat, dar am ales să merg în România pentru că Oltchimul îşi propune locul întîi în toate competiţiile în care participă", a declarat Pinneau ieri, într-o conferinţă de presă, la Paris. "Nu îmi fac probleme de acomodare, fetele din echipă par foarte de treabă, majoritatea dintre ele au spirit latin, ca şi mine, antrenorul Radu Voina vorbeşte franceza, iar eu sînt curioasă să învăţ tainele unei limbi apropiate de a mea", a adăugat Allison.
"Voi veni pregătită sută la sută!"
Pineau s-a accidentat grav în meciul din semifinalele Mondialului din Brazilia, în luna decembrie. A suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stîng şi de atunci nu a mai jucat. "Mai am puţin din programul de recuperare după accidentarea urîtă de la Mondiale. La ora începerii noului sezon voi fi aptă sută la sută", a dat asigurări Pineau, care a le-a transmis un mesaj şi suporterilor. "Fanii vîlceni sînt extraordinari. Sper să aibă răbdare şi să mă accepte ulterior ca parte din echipă, parte din dorinţa lor de rezultate. Vreau, ca şi ei, să cîştig cu Oltchim Liga Campionilor!".
Carte de vizită
Născută pe 2 mai 1989 la Chartres
A jucat la Aubervilliers (2001-2003), Villemomble (2003-2006), Issy les Moulineaux (2006-2009), Metz (2009-2012)
Cea mai bună jucătoare din lume în