Miss Filipine, Megan Young, a câştigat sâmbătă titlul Miss World, în cadrul concursului organizat pe insula indoneziană Bali, unde au fost desfăşurate importante dispozitive de securitate din cauza opoziţiei islamiştilor, informează AFP, citat de Agerpres.
Tânăra în vârstă de 23 de ani, a cărei ţară s-a clasat pe locul al doilea anul trecut în cadrul aceluiaşi concurs, le-a învins pe celelalte cinci finaliste. În total, la eveniment au participat 129 de concurente.
Megan Young, care s-a născut în Statele Unite ale Americii, a părăsit ţara la vârsta de 10 ani. Studiind arta cinematografică, ea a avut câteva apariţii pe ecran. Visul ei este de a trece în spatele camerei şi de a deveni regizor. Megan se descrie ca fiind o persoană ambiţioasă care adoră să citească cărţile cu Harry Potter şi jocurile video, potrivit site-ului Internet al Miss World.
Câştigătoarea titlului de Miss World 2013 a izbucnit în lacrimi la primirea coroanei. 'Ştiţi, întotdeauna am spus că voi rămâne eu însămi însă, în calitate de Miss World, este o nebunie să mă aud spunând asta', a declarat ea la scut timp după obţinerea titlului, fără să poată termina fraza
Miss Filipine, Megan Young, a câştigat sâmbătă titlul Miss World, în cadrul concursului organizat pe insula indoneziană Bali, unde au fost desfăşurate importante dispozitive de securitate din cauza opoziţiei islamiştilor, informează AFP, citat de Agerpres.
Tânăra în vârstă de 23 de ani, a cărei ţară s-a clasat pe locul al doilea anul trecut în cadrul aceluiaşi concurs, le-a învins pe celelalte cinci finaliste. În total, la eveniment au participat 129 de concurente.
Megan Young, care s-a născut în Statele Unite ale Americii, a părăsit ţara la vârsta de 10 ani. Studiind arta cinematografică, ea a avut câteva apariţii pe ecran. Visul ei este