Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Piaţa rezidenţială din Piteşti este blocată

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Conform unui studiu realizat de compania Sc Darian Drs. SA, privitor la piaţa imobiliară din piteşti,în ansamblurile rezidenţiale, fie de vile sau apartamente de lux, nu se mai mişcă nimc.

În ultimul an nu a mai existat niciun proiect nou şi nici nu se mai vinde nimic. Cauzele sunt legate de faptul că dezvoltatorii nu renunţă la preţ pentru că vor profituri mari, iar cumpărătorii sunt din ce în ce mai reţinuţi şi negociază dur.

De acest studio, în Piteşti s-au ocupat Marian Chirila, Manager Zonal la Darian Drs. S.A. şi Ciprian Neagu, cel care a întocmit rapoartele. În urma analizelor, a reieşit că preşurile pentru locuinţele din ansambluri rezidenţiale au continuat şi continuat să scadă sau au rămas la acelaşi nivel ca în 2009. "În unele cazuri, preţul a scăzut până la un nivel maxim acceptat, astfel că, pentru moment, preturile, atât la apartamentele noi cât şi la cele vechi, stagnează in jurul unui nivel similar cu cel din semestrul doi al anului 2009.", se arată în raport. Nivelul mediu la care a rămas preţul apartamentelor rezidenţiale din Piteşti este de 870 eur/mp suprafaţă utilă. "Cele mai mari preţuri s-au înregistrat în zona Centrală, acolo unde preţul mediu este de aproximativ 1,005 euro/mp suprafaţă utilă, nemodificat faţă de Semestrul II 2009.", se menţionează în raport. Cele mai mici preţuri înregistrate la nivelul oraşului se găsesc în zona Nord, media fiind de aproximativ 785 euro/mp suprafaţă utilă.

Nimeni nu mai cumpără vile

Dezvoltatorii cartierelor rezidenţiale de vile au de suferit şi mai mult decât cei care au cosntruit apartamente cu suprafeţe de 45 până la 100 mp. În urmă cu patru, cinci ani au început să apară ansamblurile de vile precum ciupercile după ploaie. În ultimul an, nu s-a mai mişcat absolute nimic şi nu s-a mai cosntruit nimic. Zonele cu ansambluri rezidenţiale din comuna Bascov, Bradu, zona Tancodrom, comuna

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°