Crimă organizată şi prostie. Când, cu o stupiditate greu de imaginat chiar şi sub o caschetă, şeful Poliţiei Giurgiu s-a grăbit, la nici o oră după ce murise baschetbalistul american, să declare că asasinul nu face parte din lumea interlopă, lucrurile au început să pută rău. Pristanda de la Dunăre şi-a pus singur mâna pe şapcă. A recunoscut exact ce voia să ascundă.
A urmat o serie de declaraţii prin care capii giurgiuveni s-au înfundat şi mai mult în rahat. Primarul Iliescu a respins categoric că în urbea sa ar fi clanuri mafiote: "Foarte uşor folosim denumirea asta pompoasă, «clan». Găşti? Ei, se mai formează, datorită stării acesteia în care trăim în România." Tocmai apăreau informaţiile despre clanurile care stăpânesc Giurgiul: "Butoane", "File", "Tamango". Poliţaiul şef a mai primit un bobârnac peste cozoroc când au fost publicate pozele cu presupusul asasin, de gât cu unul dintre fiii lui "Butoane". "Familia Butoane nu este un clan, e doar o familie ceva mai mare", a bâiguit omul în uniformă. Au apărut şi filmuleţele cu senatorul UNPR Măgureanu chefuind cu clanul. Între două propoziţii şchioape despre prezumţia de nevinovăţie, senatorului îi scapă porumbelul: "Nu stau să văd că e clan, pentru că vine la anul timpul să le cerem voturile." Aceasta este fraza cheie care caracterizează întregul scandal.
Totuşi prostia elitei giurgiuvene nu dezvăluie vreo noutate. Crima de la Giurgiu nu aduce mari revelaţii. Ţara toată este împărţită între clanurile mafiote. Acestea lucrează mână în mână cu poliţia şi cu justiţia. Oamenilor legii le cresc în curţi viloaie, le răsar în garaje limuzine, sunt, iată, răsfăţaţi cu excursii exotice, ca în scandalul de la Curtea Supremă. Adică acolo de unde ar trebui să se dea ora exactă în Justiţie. În schimb, ei asigură imunitatea mafioţilor. În cazurile mici se fac că închid ochii. Ca la Deta, unde clanurile s-au bătut sub nas
