Cele 863 de locuri puse la dispoziţie anul acesta, în cele patru cămine ale Universităţii “1 Decembrie 1918″ au fost ocupate în întregime. După prima etapă de repartizare, au rămas libere 46 de locuri, ce au fost redistribuite studenţilor. Pentru a nu-şi pierde locul în cămin, cei care se află pe lista de redistribuire vor trebui să-şi confirme locul, până vineri.
Din cele 863 de locuri în căminele studenţeşti, puse la dispoziţie pentru anul şcolar 2012-2013, la Alba Iulia, 163 au fost fost alocate studenţilor din străinătate, celor cu burse “Erasmus”, tinerilor cu probleme sociale şi medicale sau celor din Republica Moldova, iar 703 au fost repartizate studenţilor în funcţie de medie, distanţă şi alte criterii.
Vezi aici locurile ocupate după prima etapă de repartizare în cămine.
Potrivit şefei Serviciului social, Claudia Câmpean, pentru etapa de redistribuire au rămas libere 46 de locuri, ce au fost atribuite, iar, pentru a nu pierde locul, studenţii trebuie să-şi confirme locul în cămin până vineri, 5 octombrie.
Din păcate, listele cu redistribuirea studenţilor nu mai sunt afişate la avizierul de lângă cantina universităţii, iar reprezentantul Serviciului social a refuzat să le facă publice presei. Acestea sunt afişate însă la avizierul de la Serviciul Social, în Corpul D.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=130572
Cele 863 de locuri puse la dispoziţie anul acesta, în cele patru cămine ale Universităţii “1 Decembrie 1918″ au fost ocupate în întregime. După prima etapă de repartizare, au rămas libere 46 de locuri, ce au fost redistribuite studenţilor. Pentru a nu-şi pierde locul în cămin, cei care se află pe lista de redistribuire vor trebui să-şi confirme locul, până vineri.
Din cele 863 de locuri în căminele studenţeşti, puse la dispoziţie pentru anul şcolar 2012-2013, la Alba Iulia, 163 au fost fost alocate studenţilor din stră