Luna iunie îşi merită renumele de cea mai capricioasă lună a anului. Astfel, după ce, de ieri şi până în această dimineaţă, judeţul Olt s-a aflat sub ameninţarea unui cod galben de vijelii, ploi şi grindină, iată că lucrurile se precipită. Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Meteorologie, judeţul Olt se va afla, din această noapte, sub incidenţa unui cod portocaliu de inundaţii.
Ameninţarea inundaţiilor ar urma să aibă loc de la miezul nopţii şi până mâine seară, orele 18.00. Pericolul este cauzat de situaţia hidrometeorologică actuală, precum şi prognoza meteo pentru următoarele 24 de ore. Nu mai puţin de şase judeţe sunt ameninţate, în intervalul de timp menţionat, de pericolul inundaţiilor: Caraş Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt. Potrivit informaţiilor meteorologilor, sunt preconizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice de pe cuprinsul judeţelor amintite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi cotelor de inundaţie. Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă şi pe cursurile de apă necadastrate, se mai menţionează în avertizare.
“Centrul Operaţional Olt a transmis avertizarea către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale celor 112 localităţi din judeţ, luându-se, totodată, şi măsura instituirii permanenţei la sediile primăriilor şi monitorizarea permanentă a evenimentelor generate de inundaţii, respectiv transmiterea în cel mai scurt timp către ISU Olt a informaţiilor despre situaţiile delicate”, a afirmat Alin Băsăşteanu, respnsabil relaţii mass-media al ISU “Matei Basarab” Olt.
De menţionat că, la nivelul ISU Olt, se va activa, începând cu miezul nopţii de 11/12 iunie, ora 00.00, Comandamentul Operaţional, fo