Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Un inginer constructor din Focşani şi-a decorat peretele apartamentului cu doze de bere şi suc

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

În apartamentul focşăneanului Ioan Pavel sunt expuse nu mai puţin de 798 de „piese” din întreaga lume aşezate cu multă migală pe un perete înalt de 2,45 metri şi lat de 2,75 metri.

Ioan Pavel, în vârstă de 64 de ani, este inginer constructor la bază, actualmente pensionar, iar această meserie i-a adus enorm de multe satisfacţii de-a lungul timpului, multe din obiectivele ridicate în Focşani purtând amprenta sa.

Pasionat de călătorii în afara graniţelor ţării, vacanţe în care merge anual împreună cu soţia, Ioan Pavel şi-a dezvoltat în timp un hobby mai puţin obişnuit, şi anume acela de colecţionar de doze de bere şi sucuri cumpărate din toată lumea, cu care şi-a tapetat un perete întreg dintr-o cameră a apartamentului său.

Pentru acest lucru, şi-a folosit din plin abilităţile sale de inginer constructor, iar pe un perete din placaj a aranjat cutiile, fără să le lipească, folosind din când în când câte un cui pentru a ajuta ca punct ca punct de sprijin. Foto Perete tapetat cu cutii de bere şi suc

„Nu am avut o idee şi un plan să-mi fac această colecţie. În 1996, am fost în Germania, iar într-o duminică am dat o fugă cu un prieten de-al meu în Belgia şi de acolo mi-am cumpărat o cutie de Kinley, apoi şi alte doze de bere şi suc. Când am venit acasă nu m-am îndurat să le arunc, ci le-am pus într-un loc bine. Ulterior m-am gândit să-mi fac o colecţie şi am ajuns la 798 de cutii adunate din 25 de ţări, inclusiv din România. Nicio cutie nu este identică cu alta. După 17 ani am reuşit să încarc acest perete. Mie mi-a făcut o deosebită plăcere, şi chiar mă încarc pozitiv când vin aici”, ne spune Ioan Pavel.

Focşăneanul spune că fiecare cutie de suc sau de bere îi aduce aminte de locurile pe care le-a vizitat din Germania, Italia, Spania, Elveţia, Anglia, Ungaria, Finlanda, Norvegia sau Danemarca, enumerând doar câteva din locurile prin care a t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 8 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°