Fragmentul pe care il publicam face parte din romanul in curs de aparitie al scriitorului clujean Radu Mares, intitulat Cand ne vom intoarce, povestea unei iubiri tragice de la mijlocul deceniului patru al secolului trecut, intr-un sat din nordul extrem al Romaniei Mari, partea Bucovinei de la frontiera cu Polonia. Pentru cei doi indragostiti, izolarea de lume n-are importanta, iar fericirea nu-i deloc o iluzie. Ii gaseste insa acolo Istoria, care-i ia prin surprindere si, desi inocenti, ii nimiceste. Radu Mares, autorul mai multor volume de proza si eseuri, se revendica, cu orgoliu, a face parte din generatia "expirata" a saptezecistilor.
Trebuia sa treaca toata vara aceea interminabila, apoi sa vina toamna si culesul, ploile, noroaiele si sa se termine si plantarea celor doua sute de pomisori adusi la Valea Lupului tocmai de la Cernauti, pentru ca abia dupa marele viscol din ianuarie sa se intalneasca prima oara fata in fata.
Suhoverschi Ecaterina, Katria, cum ii spunea lumea, invatatoare la scoala din sat, infofolita intr-o broboada interminabila, lasase haturile liber si il asculta cu fata ascunsa in gulerul mitos al subei. Nu e usor sa pui fiecare pas la loc, cum a fost. Pe fagasul ingust de pe drumul troienit, abia taiat de cateva zile cu plugurile scoase la dezapezire, Gavril M. descalecase si pasea langa sania fetei, cu Nuska dus de capastru. In aerul sticlos si pur, inghetat, orice cuvant, dar si scartaitul talpicilor saniei, si sforaitul nervos al armasarului, aveau un sunet ca o explozie. Aceasta rasuna undeva sus, deasupra capetelor, de unde se risipea apoi parca in milioane de cioburi stralucitoare. De la prima lor intalnire trecuse mai putin de o saptamana.
Surprinzator (pentru ea), Gavril M. considera asta irosire si socotea aici anul din urma: atata timp, explica el, zile de lucru sau sarbatori, care ar fi trebuit sa le apar