De trei luni, presa culturală din Germania nu se mai satură de acest scandal. Povestea a început ca un policier – e vorba de un furt (intelectual), a continuat în stil roman noir, s-a amplificat, devenind thriller, iar acum începe să semene a telenovelă. Protagonista e o tînără scriitoare, Helene Hegemann. E autoarea celui mai mare plagiat din ultimul deceniu. Pînă să se descopere plagiatul, presa culturală declara, la unison, că romanul ei intitulat Axolotl Roadkill reprezintă cel mai bun debut din ultimii zece ani. Autoarea, acum în vîrstă de 18 ani, a început să scrie acest roman pe cînd avea doar 16 şi povesteşte despre întîlniri şi experienţe care, teoretic, îi sînt interzise pînă la majorat: partuze, consum de droguri, violenţe etc., totul într-un limbaj piperat-inventiv, pe care cu siguranţă nu ar fi putut să-l înveţe la orele de limbă şi literatură germană de la liceu. Biografia ei explică tonul tăios, revolta, psihoza şi atitudinea antisocială din acest roman de autoficţiune: părinţii (artişti) divorţaţi; copil lăsat de izbelişte, printre prieteni şi colegi dubioşi; mama îi moare (de cancer). Încă înainte să apară Axolotl Roadkill, autoarea era deja (oarecum) cunoscută, pentru două proiecte artistice în acelaşi spirit: filmul Torpedo şi piesa de teatru Ariel 15. La apariţia romanului (ianuarie 2010), Die Zeit a apreciat „jargonul de futut-borît care se suprapune peste zgomotul de fond al prezentului nostru“ şi l-a situat „undeva între Bonjour, tristesse şi Crazy“. Şi Die Welt, Der Spiegel, Suddeutsche Zeitung şi Frankfurter Allgemeine Zeitung au avut numai cuvinte de laudă pentru limbajul „autentic“, „original“ şi „tare“, inventat de Hegemann.

Numai că, la nici două zile după apariţie, s-a demonstrat că unele pasaje au fost preluate direct, fără consemnarea sursei, dintr-o altă operă literară. A copiat dintr-un roman publicat pe blog tot de-un tîn