Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îi dă o replică acidă lui Antonescu: Eu pe Kovesi n-o pun vicepreşedinte la PSD. PNL a luat oameni mai apropiaţi de Băsescu decât doamna Kovesi

Publicat in Gandul, luni 1 aprilie 2013 ·

Victor Ponta a reacţionat, în această după amiază, după ce Crin Antonescu a anunţat duminică seara că se va opune nominalizării Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de şefă a DNA. ”Am avut cu dl. Antonescu o discuţie în acest sens. Eu îmi asum aceste lucruri, nu am alegeri anul viitor şi trebuie să pun ţara pe direcţia cea bună”, a spus Ponta. El i-a cerut lui Crin Antonescu ”solidaritate”, aceeaşi solidaritate pe care şi pesediştii au arătat-o atunci când liberalii au luat ”oameni mult mai apropiaţi de Traian Băsescu decât doamna Kovesi”. ”Eu pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD”, a remarcat Ponta.

„Eu o să fiu întotdeauna solidar cu colegii liberali şi când vor lua ei decizii controversate, eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnii Frunzăverde şi Stănişoară, care au fost mult mai apropiaţi de Traian Băsescu decât a fost Kovesi şi eu nu o pun pe Kovesi vicepreşedinte la PSD. Să stea liniştiţi liberalii pe tema asta. Eu îi susţin, dar am responsabilitatea guvernării ţării până la anul când domnul Antonescu devine preşedinte şi trebuie să aibă o ţară pe care să o conducă. Nu vreau să stăm în blocaj. Eu vreau să deblochez probleme. În viaţă iei decizii care îl nemulţumesc pe un jurnalist. Asta e viaţa”, a subliniat ironic premierul.

Totodată, i-a reamintit lui Crin Antonescu discuţia avută înainte de prelua interimatul la Ministerul Justiţiei.

"Am avut cu domnul Antonescu o discuţie despre numiri, credeţi că asumam funcţia de ministru interimar fără să vorbesc sau am semnat pactul de coabitare când era plecat domnul Antonescu din cameră? Îmi asum aceste lucruri, nu am alegeri anul viitor şi trebuie să pun ţara în direcţia bună. Eu niciodată nu mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont", a afirmat premierul.

El a dezvăluit că i-a spus lui Crin Antonescu că doreşte să rezolve problema numirilor la Parchetul General şi DNA pentru ca ţara să nu rămâ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°