Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: APIA a finalizat controalele în vederea acordării plăţilor pentru sectorul zootehnic

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunţat astăzi că a finalizat controlul administrativ pentru specia bovină, respectiv controlul/supracontrolul pentru specia ovine/caprine, în vederea acordării Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul zootehnie.

CITEŞTE ŞI:

Arad: Ramira Ray este Miss-vaca Arad 2009

Arad: Fermierii arădeni nu îşi mai doresc utilaje agricole noi

Astfel, pentru specia bovină, a fost efectuat un control administrativ pentru toate cererile depuse. Din cele 233.599 cereri depuse pentru un efectiv de 1.392.195 capete, au fost declarate eligibile 227.073 cereri pentru un efectiv de 1.348.724 capete.

APIA a transmis deja situaţia privind efectivele de bovine eligibile, urmând ca înainte de termenul de 15 octombrie să transmită şi situaţia pentru specia ovine/caprine.

Valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/caprine, va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor.

„Pentru prima pe exploataţia de bovine au fost depuse 233.599 cereri pentru un efectiv de 1.392.195 capete, iar pentru prima pe cap de animal specia ovină/caprină au fost depuse 45.300 cereri pentru un efectiv de 6.883.902 capete”, au declarat reprezentanţii APIA.

Plăţile Naţionale Directe Complementare (CNDP) se acordă sub forma primei pe exploataţie, pentru specia bovină, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine. Potrivit regulamentelor europene, trebuie efectuat un control administrativ pentru toate cererile depuse, atât pentru specia bovine, cât şi pentru specia ovine/caprine. În plus, pentru ovine/caprine este obligatoriu un control şi un supracontrol la faţa locului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 2 ore
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Stradă prăbușită în Prahova. Tasarea terenului a stagnat, informează autoritățile FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunță sâmbătă, 27 aprilie, că tasarea terenului a stagnat sub strada 23 August din oraşul prahovean Slănic. Joi dimineaţă strada s-a surpat parţial, formându-se un crater de 2 metri, iar vineri nivelul terenului a continuat să coboare,

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°