Afganii au început sâmbătă să voteze în alegerile parlamentare, în condiţiile ameninţărilor lansate de talibani, care au amenintat că vor perturba scrutinul, relatează NewsIn.
Mai mult de 2.500 de candidaţi vizează cele 249 de locuri din Camera inferioară a Parlamentului, Wolesi Jirga, iar scrutinul este văzut ca un test de credibilitate pentru preşedintele Hamid Karzai, după alegerile de anul trecut, marcate de acuzaţii de fraudă.
Armata şi poliţia sunt în alertă şi sunt sprijinite de 150.000 de militari străini.
Cele aproape 6.000 de secţii de votare din 34 de provincii vor fi deschise până la ora 16.00 (14.30, ora României). Circa 1.000 de secţii nu au fost deschise din cauza problemelor de securitate.
O rachetă lansată în Kabul sâmbătă dimineaţă a aterizat lângă televiziunea afgană, în apropiere de palatul prezidenţial şi baza NATO. De asemenea, două secţii de votare din Jalalabad au fost atacate, iar forţele de securitate au fost implicate în lupte cu militanţii în trei zone din oraş.
Talibanii au ucis trei membri ai echipei electorale în districtul Balkh, unde trei secţii de votare au rămas închise.
Talibanii au jurat că vor boicota scrutinul şi "vor continua jihadul".
Afganii au început sâmbătă să voteze în alegerile parlamentare, în condiţiile ameninţărilor lansate de talibani, care au amenintat că vor perturba scrutinul, relatează NewsIn.
Mai mult de 2.500 de candidaţi vizează cele 249 de locuri din Camera inferioară a Parlamentului, Wolesi Jirga, iar scrutinul este văzut ca un test de credibilitate pentru preşedintele Hamid Karzai, după alegerile de anul trecut, marcate de acuzaţii de fraudă.
Armata şi poliţia sunt în alertă şi sunt sprijinite de 150.000 de militari străini.
Cele aproape 6.000 de secţii de votare din 34 de provincii vor fi deschise până la ora 16.00 (14.30, ora României). Circa 1.000 d