Dacă virtuozii britanici de la Led Zeppelin au oferit lumii o muzică nemaiauzită, din care avea să se desprindă ulterior ceea ce avea să se numească heavy metal, Iron Maiden înseamnă trupa care a rafinat acest gen şi care a dominat topurile de specialitate din 1980 încoace.
Cele peste 80 de milioane de discuri vândute de grupul din Insulă reprezintă cea mai consistentă pledoarie pentru “Fecioara de fier”.
Bere şi Bucegi fără filtru
Bruce Dickinson (solist vocal, 54 de ani), Steve Harris (bass, 57 de ani), Dave Murray (chitară, 56 de ani), Adrian Smith (chitară, 56 de ani) şi Nicko McBrain (tobe, 61 de ani) au alcătuit nu doar quinta roială din heavy metal, ci şi unul dintre puţinele energizante cu care generaţia noastră, a decreţeilor, a traversat, mai uşor sau mai anevois, anii roşii, suferinţele din dragoste sau nopţile la Obelisc, în Costineşti, cu vermut, bere şi cu Bucegi fără filtru.
O legendă - Steve Harris FOTO: Sever Gheorghe
O voce aparte: Bruce Dickinson FOTO: Sever Gheorghe
Janick Gears, o chitară în inima Bucureştiului
Îi descoperisem pe cei de la Maiden în clasa a X-a, pe o bandă ORWO, de magnetofon, a unui coleg de liceu, Giani, la sfârşitul unei ore de UTLM. M-am îndrăgostit însă de Iron Maiden printr-a XII-a, cred, în 1987, când am ascultat prima oară ”Alexander The Great”, de pe albumul “Somwhere in Time”. Ceea ce m-a făcut să le caut discurile, să le ascult de zeci de ori şi să decretez, fără ezitare, că Bruce şi colegii săi alcătuiesc cea mai bună trupă heavy metal din toate timpurile, peste Judas Priest sau Accept. Mai târziu, prin 1990, am cumpărat de la un coleg de facultate, care locuia pe lângă piaţa Dorobanţi şi ai cărui părinţi lucrau la o ambasadă din Occident, şase discuri EMI, originale, cu Iron Maiden, pe care am plătit, la vremea respectivă, o mică avere.
Li se
