Cea de a doua ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă a debutat, în această dimineaţă, în staţiunea montană Straja. Turiştii se întrec în construirea celui mai frumos om de zăpadă din anul 2010, iar salvamontiştii vor să intre în Cartea Recordurilor cu o lucrare de şapte metri înălţime.
Turiştii care-şi petrec weekend-ul în zona montană a judeţului Hunedoara au parte de un sfârşit de săptămână „la înălţime”, atât la propriu cât şi la figurat. Staţiunea Straja, aflată la o altitudine de 1.445 metri, găzduieşte Festivalul Oamenilor de Zăpadă. Având în vedere că ediţia de anul trecut s-a bucurat de multă apreciere din partea iubitorilor sporturilor de iarnă, tradiţia continuă şi anul acesta. „La manifestare se pot înscrie atât cei mici, cât şi adulţii. Participanţii pot construi oameni de zăpadă sau diverse figurine concepute la liberă alegere. Lucrările realizate vor fi premiate'', a declarat cabanierul Emil Părău, unul dintre organizatorii festivalului-concurs. La prima ediţie a manifestării s-au realizat aproximativ o sută de oameni de zăpadă şi diferite alte lucrări născocite de imaginaţia competitorilor. Copiii s-au întrecut, în general, în dinozauri, schiori, ursuleţi sau ciobani cu oiţe, lucrări din zăpadă care au ocupat un loc strategic în apropierea pârtiilor de schi.
Om de zăpadă de şapte metri înălţime
Drept recompensă, toate „exponatele” au fost premiate cu diplome, medalii şi bani. „Nu puteam lăsa nicio lucrare nepremiată, pentru că au fost realizate în mare parte de copii şi nu am vrut să rămână dezamăgiţi după ce au lucrat aproape o zi întreagă. La fel va fi şi de data aceasta”, a adăugat Părău. La ediţia din 2009, dintre concurenţi nu au lipsit salavmontiştii, care acum şi-au pus în gând să dea viaţă unui om de zăpadă de cel puţin şapte metri înălţime, întrucât vor să intre în Cartea Recordurilor.
Vin fiert şi ciocol