Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rivalul lui Merkel, şantajat pentru a renunţa la candidatura la alegerile legidlative

Publicat in Gandul, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

O persoană necunoscută a încercat să îl şantajeze pe Peer Steinbrück, adversarul social-democrat al cancelarului Angela Merkel, ameninţând cu dezvăluiri dacă nu renunţă la candidatura la alegerile legislative din 22 septembrie, a anunţat sâmbătă o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

„Un membru al echipei de protecţie a lui Peer Steinbrück a aflat despre existenţa unei scrisori anonime de şantaj şi a depus o plângere la poliţia din Bonn (vest), unde se află domiciliul lui Steinbrück”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei criminalistice, confirmând informaţiile apărute în cotidianul Bild.

Potrivit Bild, necunoscutul afirmă, în scrisoarea adresată soţiei candidatului, că locuieşte de mai mulţi ani cu o filipineză care ar fi fost angajată pe „durată limitată”, la negru şi în timp ce se afla ilegal în Germania, la domiciliul privat al lui Steinbrück din Bonn, în urmă cu 14 ani.

„Va trebui să îl convingeţi discret pe soţul dumneavoastră să îşi retragă candidatura din motive personale înainte de 10 septembrie”, ar fi scris acesta, potrivit Bild.

Gertrud Steinbrück, soţia liderului social-democrat, a explicat pentru Bild că a existat într-adevăr o filipineză, care era angajată de mama sa şi care venea să o ajute la curăţenie o dată pe săpămână, în 1999.

Ea a angajat această persoană timp ce câteva săptămâni, dar atunci era totul în regulă, pentru că ea era căsătorită cu un grădinar de la ambasada Filipinelor la Bonn, a afirmat Steinbrück pentru cotidian.

Ea a adăugat că a refuzat să o angajeze la negru atunci când ambasada s-a mutat la Berlin şi când soţul acesteia şi-a pierdut locul de muncă, privând-o de protecţie socială şi titlu de sejur. Ea i-ar fi plătit atunci echivalentul a 250 de euro drept compensaţie.

„Faptul că soţul meu este victima şantajului la 14 ani de atunci este o infamie şi acest luc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°