Regiunea din care va face parte judeţul Suceava ar putea purta numele de „Moldova-Bucovina”, conform propunerii făcute ieri de către primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu.
Edilul sucevean a participat joi, la Iaşi, la o dezbatere privind regionalizarea, la care a fost prezent şi ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea.
„Am propus ca, indiferent unde ar fi capitala regiunii care se va înfiinţa pe structura actualei Regiuni de dezvoltare Nord-Est, aceasta să includă în nume brandul Bucovina. Mai exact, propunerea mea a fost ca regiunea să se numească Moldova-Bucovina, nume care le-a plăcut celor din comisie, care au promis că vor ţine cont de această variantă”, a declarat Ion Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene a explicat că, deşi şansele ca Suceava să devină capitală de regiune sunt mici, mai ales că sondajele făcute în judeţele Moldovei indică Iaşul pe primul loc în preferinţele populaţiei, la o distanţă mare de voturile acordate Sucevei, aşa cum şi datele statistice plasează tot Iaşul pe primul loc, o oarecare compensare ar putea fi obţinută dacă titulatura de Bucovina ar face parte din numele regiunii.
„
Propunerea sa este în acord cu cea a ministrului Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care a apreciat că viitoarele regiuni ar trebui să aibă nume proprii, nu să fie identificate ca indicaţii geografice (Nord-Est, Sud-Vest, etc.).
În cadrul întrunirii a fost prezentat un document elaborat de un grup de lucru privind regionalizarea şi care propune înfiinţarea a opt regiuni pe structura actualelor regiuni de dezvoltare.
Potrivit ministrului Dezvoltării Regionale, în u