Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steve Vai şi Tiziano Ferro vând cele mai multe bilete

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 august 2009 ·

Cele trei puncte de vânzare a biletelor au epuizat deja tichetele din sectorul A pentru seara de 6, când vor concerta Loredana, Steva Vai şi Tiziano Ferro. Şi pentru seara de folclor biletele se vând „ca pâinea caldă”

Mai sunt doar câteva zile până debutează cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” 2009 şi, deşi e an de criză, Festivalul se află la mare căutare printre români. Biletele la Cerb s-au dat până acum cu miile, iar cei de la punctele de vânzare spun că deja sunt epuizate în mare măsură biletele pentru seara de Superstar. În acest an, organizatorii au scos la vânzare circa 3500 de bilete pentru fiecare seară. În funcţie de locul ocupat şi de seara de show, preţul tichetelor variază între 30 şi 70 de lei. Astfel, preţul pentru prima, a doua şi a treia zi de spectacol biletul din sectorul A ajunge la 70 de lei pe seară. În sectorul B, biletul se vinde cu 50 de lei/seară, în acelaşi interval, în timp ce categoria C are biletele de 30 de lei/seară. Seara Superstar, în 6 septembrie, are aceleaşi tarife. Biletele pentru 5 şi 7 septembrie, ultima zi a Festivalului, la categoria A sunt în valoare de 40 de lei/seară, la categoria B – 30 de lei/seară, iar la categoria C – 20 de lei/seară. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate, în perioada 24 - 29 august, inclusiv, şi de la casieria Televiziunii Române, din strada Pangratti între orele 12.00 - 18.00.

Sectorul A la Superstar este epuizat

Biletele se vând la cele trei puncte amplasate în Piaţa Sfatului, Modarom şi Rectorat. Vânzătorii ne-au spus ieri că „biletele se dau foarte bine, însă credem că cele mai multe urmează să le dăm în week-end, când cel puţin braşovenii au timp să ajungă în Centru”. La punctul din piaţa Sfatului, ca şi la celelalte două, de altfel, cele mai multe vânzări au fost pentru seara de 6 septembrie, când vor concerta Steva Vai, Tizia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 33 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 57 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°