Barcelona a devenit a doua echipă din istoria ligii spaniole care atinge 100 de puncte într-un sezon
Messi a câştigat pentru a treia oară în carieră Gheata de Aur, cu 46 de goluri marcate în acest sezon al Primerei Division
Sezonul care tocmai s-a încheiat nu a fost deloc unul uşor pentru Barcelona. Echipa catalană l-a pierdut mai întâi pe Pep Guardiola, care şi-a luat un an sabatic, iar succesorul său, Tito Vilanova, a pierdut o bună parte de sezon din cauza cancerului. Dar în ciuda acestui fapt, formaţia de pe „Camp Nou“ s-a descurcat excelent. Cel puţin în campionat, pentru că atât în Liga Campionilor, cât şi în Cupa Spaniei a fost eliminată în sferturi. Dar în Primera, Barça a câştigat en-fanfare titlul, la o diferenţă de 15 puncte de rivala Real Madrid. Şi a atins în premieră cota de 100 de puncte după victoria de sâmbătă cu Malaga, scor 4-1 pentru a egala o performanţă reuşită doar de Real Madrid în sezonul trecut (tot o sută de puncte).
Ronaldo, cu 12 goluri mai puţin!
Dacă echipa catalană a reuşit o premieră în La Liga, nici Lionel Messi nu s-a lăsat mai prejos. La finele unui sezon în care a stabilit destule recorduri, argentinianul a devenit primul jucător din istorie care câştigă Gheata de Aur de trei ori, depăşind astfel atacanţi precum Dudu Georgescu, Eusebio, Mario Jardel, Thierry Henry, Diego Forlan sau Cristiano Ronaldo. Cu 46 de goluri marcate în Primera, Messi s-a apropiat la doar patru reuşite de recordul absolut într-un sezon, 50, care îi aparţine. „Decarul“ Barcei a dominat clar ierarhia golgheterilor din sezonul recent încheiat, depăşindu-i pe Cristiano Ronaldo (34 de goluri) şi Edinson Cavani (29 de goluri), asta deşi a ratat ultimele patru meciuri ale sezonului, fiind accidentat la bicepsul femural.
Barcelona a devenit a doua echipă din istoria ligii spaniole care atinge 100 de p