Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia speră să ajungă până mâine la un acord cu creditorii

Publicat in Capital, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

Grecia ar putea încheia până duminică seara un acord preliminar cu creditorii săi vizând schimbul voluntar de obligaţiuni, a declarat vineri un oficial guvernamental elen.

Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a afirmat că este evident că partenerii europeni ai Greciei nu vor reduce valoarea fondurilor suplimentare dacă al doilea pachet de asistenţă financiară va fi insuficient, dar există 'alte moduri' de a rezolva orice deficit de finanţare.

Şi ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, a afirmat vineri că mai este doar un pas până la încheierea unui acord cu creditorii privaţi ai Greciei. 'Suntem la doar un pas de finalizarea negocierilor PSI (implicarea sectorului privat)', le-a declarat reporterilor Venizelos, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI.

Oficialul elen a recunoscut că negocierile cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI pentru al doilea program de finanţare, de 130 miliarde de euro, sunt 'dure'.

Cea de-a treia rundă de negocieri între autorităţile de la Atena şi creditorii privaţi are drept obiectiv ajungerea la un acord vizând schimbul voluntar de bonduri care ar rezulta în ştergerea a aproximativ 100 de miliarde de euro din datoria de 350 miliarde de euro a Greciei. Acordul ar presupune că creditorii privaţi ar accepta o reducere ('haircut') de cel puţin 50% a valorii nominale a bondurilor greceşti în valoare de 200 de miliarde de euro pe care le deţin.

În luna octombrie 2011, liderii zonei euro au convenit un al doilea program de finanţare destinat Greciei, în valoare de 130 miliarde de euro, după ce estimările iniţiale potrivit cărora Grecia va putea reveni pe pieţele financiare în luna martie 2012 s-au dovedit mult prea optimiste. Însă acest plan depinde de succesul negocierilor între guvernul grec şi băncile şi fondurile de investiţii creditoare.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 56 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 38 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°