O mână de oameni din comuna Caţa, judeţul Târnava Mare (în prezent judeţul Braşov), pribegiţi în Capitala regatului român, din cauza neprielnicelor împrejurări economice şi politice de acasă, s-au hotărât în anul 1895 să înfiinţeze o modestă tovărăşie, mulţumită căreia să-şi vină unul altuia într-ajutor, la nevoie, pentru scăparea terenurilor din satul natal de cotropirea străină.

Prin această nouă societate, ei urmăreau totdeauna şi un scop naţionalist, căci aveau în vedere atât ajutorarea concetăţenilor rămaşi acasă, ca să-şi apere şi să-şi păstreze pământurile lor din moşi strămoşi, cât şi dezvoltarea şcolii româneşti şi ridicarea prin cultură a tinerilor din Caţa.

În luna martie, anul 1895, fiii satului Caţa au pus bazele: ,,Societăţii Frăţia” a Românilor din Caţa (Transilvania) domiciliaţi în Bucureşti, al cărei titlu aminteşte sentimentele frăţeşti şi amicale, ca şi locul de origine al celor întovărăşiţi. Constituindu-se în societate culturală şi economică, au stabilit un program variat de lucru. Ei şi-au manifestat voinţa de a apăra interesele economice ale fraţilor lor din satul natal; de a contribui la prosperitatea şcolii româneşti de acasă, de a da premii şcolarilor, de a cumpăra cărţi didactice şi de a da burse şcolarilor români săraci şi orfani din aceeaşi comună; de a da burse tinerilor care învăţau vre-o meserie; de a ajuta pe membrii săi la boală, la sărăcie sau la moarte; în sfârşit, de a contribui în cazuri extraordinare pentru realizarea scopurilor economice sau culturale ale neamului românesc.

Timp de un sfert de veac aceşti vrednici români şi-au pus în lucrare gândul lor şi au muncit cu drag pentru realizarea scopurilor propuse.

La cei 50 de membri fondatori ai societăţii s-au alăturat an după an alţi 49 de membri activi. Acest număr nu rămâne însă constant, căci după 10 ani de la înfiinţarea ei, s-a micşorat simţitor, pri