A renunţat să se facă preot pentru a munci la o societate de caritate. Şi-a propus să explice liceenilor cât de mult contează natura pentru omenire.
A dorit din toată inima să-şi ajute semenii. Acesta a fost visul lui Silviu Neagu şi cu acest gând s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
„Nu voiam neapărat să fiu preot. Am simţit însă chemarea de a fi aproape de toţi cei care au nevoie de ajutor cu adevărat“, mărturiseşte tânărul. După ce a terminat studiile, Silviu a ales drumul carităţii, şi nu regretă. „Sunt consilier la o misiune creştină. Aici am posibilitatea să ajut, material dar şi spiritual, toţi oamenii care au nevoie de aşa ceva. În felul acesta simt că nu-mi irosesc viaţa cu lucruri inutile“, consideră bărbatul.
Învaţă tinerii să respecte mediul înconjurător
Deşi putea să obţină fără nicio problemă un loc călduţ într-o parohie unde să-şi trăiască liniştit restul vieţii, Silviu Neagu şi-a făcut alte planuri pentru viitor. El vrea o carieră în învăţământul superior, iar primii paşi pentru a atinge acest ideal i-a făcut prin obţinerea unui masterat în comunicare.
Ca orice tânăr de vârsta lui, Silviu Neagu este ambiţios şi decis să facă multe pentru a da un rost vieţii. „Anul trecut, am avut un moment în care am analizat toate cele realizate până atunci şi am fost tare dezamăgit. Atunci mi-am propus câteva obiective. Unul dintre ele era ca în cel mult 12 luni să scriu o carte“, ne spune Silviu. Şi a reuşit. „Călătoria unui sfert de veac“ a fost lansată încă din luna iulie şi s-a bucurat de succes la public. Criticii au apreciat sarcasmul şi ironia autorului la adresa unor contemporani şi l-au încurajat să nu se oprească aici.
„Mereu am simţit că am ceva de spus. Chiar de pe vremea când eram elev la Grupul Şcolar Industrial „Letea“, unde am avut un profesor de limba română foarte bun“, declară scriitorul. Acesta m