Există, dragă Iuliu, o categorie de femei... dar nu, nu vreau să-ncep aşa capitolaşul ăsta, ci altfel: cred că ţi-am spus cândva cât de pasionat am fost de constelaţii. Mai sunt şi acum, dar nu cu nebunia, aproape cu furia din adolescenţă când sub privirile blajin- mustrătoare ale lui Hilde-tante mă suiam nopţile senine în pod şi scoţând patru ţigle din acoperiş, fixam prăfuita lunetă a lui oncle Serafim în acea deschizătură improvizată, scrutând cerul. Se poate moşteni o pasiune, o vocaţie nu de la un tată, nu de la o mamă şi nici măcar de la o bunică sau un bunic, ci de la un unchi? Poate că da. Luneta, lentila ei mai ales, nu erau în cea mai bună stare, dar imperfecţiunile lor erau pe deplin compensate de imaginile uluitoare şi reci pe care le desfăşura deasupră-mi bolta cerească; iar ca să le identific ca un învăţăcel sârguincios, le comparam imediat, la lumina unei lanterne, cu planşele din două cărţoaie găsite înghesuite tot acolo în pod într-un cufăr, printre - ce crezi? - colecţii îngălbenite din "Romanul de 15 lei", Getica lui Pârvan şi două albume foto, deocheate, fără coperţi, editate probabil în Franţa antebelică, fiindcă majoritatea "actanţilor" din poze erau nişte bărbaţi cu mustăţi a la Franz Josef şi nişte grăsane pentru care ideea de epilare părea la fel de îndepărtată ca steaua Canopus de orăşelul nostru. Mă şi mir că nu i le-a găsit şi confiscat Securitatea când l-au arestat pe oncle.

Dar cele două cărţoaie de care mă foloseam în bâjbâielile mele cosmice erau minunate: un Atlas Coeli făcut de un anume Antonius Becvar din Cehia, în l958, şi mai ales Atlas-ul lui Jan Hevelius, apărut pe la o mie şapte sute şi ceva şi reeditat (ediţia asta o ţineam eu pe genunchi) tot în 1958 - unde crezi? - în Uniunea Sovietică, în Kazahstan! Nici nu ştiu, dat fiind anul apariţiei lor, dacă oncle apucase să le răsfoiască, el fiind ridicat spre sfârşitul aceluia