Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu despre plângerea penală a USL: Ei nu ştiu ce-i democraţia; după ei, n-ai voie să vorbeşti

Publicat in Gandul, joi 19 iulie 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări privitoare la plângerea penală depusă la adresa sa şi altor membri PDL de către USL, că "oamenii aceştia nu ştiu ce-i democraţia"

Traian Băsescu a fost întrebat, într-un interviu la RRA, despre faptul că USL a depus o plângere penală împotriva a 15 persoane, între care şi preşedintele suspendat, un motiv invocat fiind că ar fi "manipulat într-o manieră grosolană" mass-media internă şi internaţională.

"Ar trebui să îmi spună un singur ziarist străin cu care eu am vorbit sau un singur ziarist român cu care eu am vorbit, înainte să facă asta. Însă, în mod categoric, oamenii aceştia nu ştiu ce-i democraţia. După ei, n-ai voie să vorbeşti", a afirmat Băsescu.

El a mai spus în emisiunea RRA că "oamenii ăştia" de la USL fac rău românilor deoarece România riscă să fie sancţionată pentru neîndeplinirea criteriilor politice de apartenenţă la UE prin limitarea dreptului la liberă circulaţie în spaţiul european. "Marea problemă este că atunci când nu mai îndeplineşti criteriile politice rişti să nu mai poţi să circuli liber în Europa. Ponta va circula şi cu parlamentarii şi cu Antonescu, pentru că vor avea paşaport diplomatic, dar românii şi-au dobândit dreptul de a circula liber în Europa, de a munci în Europa, tinerii să-nveţe în universităţi din Uniunea Europeană", a spus Băsescu.

El a adăugat că liderii USL ar trebui să îşi recunoască responsabilitatea în decredibilizarea ţării. "Oamenii aceştia trebuie să fie responsabili. Au dat cu piciorul la opt ani de muncă migăloasă în construcţia credibilităţii României ca stat de drept", a mai afirmat Băsescu.

USL a depus, joi, la Parchetul ÎCCJ, plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a altor 14 persoane, pentru "răspândire de informaţii false", pentru "defăimarea" ţării şi a naţiunii şi pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 33 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 42 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°