MESAJE DE PAŞTE - OBICEIURILE ŞI TRADIŢIILE DE PAŞTE se repetă cu stricteţe în fiecare an, inclusiv de PAŞTE 2013. Tot în această perioadă a anului, MESAJELE DE PAŞTE şi URĂRILE DE PAŞTE ajung la cei dragi. Iată mai jos câteva dintre OBICEIURILE şi TRADIŢIILE DE PAŞTE 2013:
În a doua zi a sărbătorii Paştelui, Şcheii Braşovului răsună de muzica lăutarilor, punctată de strigăte vesele, chiuituri şi glume. De cu dimineaţă, feciorii din ceata Junilor Tineri, îmbrăcaţi în straiele tradiţionale şi cu câte un bucheţel de flori proaspete în piept, se strâng în faţa Bisericii Sfântul Nicolae, învârt o dată Hora Junilor, apoi se împart în trei grupuri - conduse de vătaf, de armaşul mare şi de armaşul mic - şi pornesc, fiecare grup cu lăutarii în frunte, pe la casele fetelor de măritat din Şchei. Merg cu stropitul – obicei preluat spre sfârşitul Evului Mediu de românii din Transilvania şi Banat de la saşi, şvabi şi maghiari. La fel ca şi aceştia, Junii Tineri umblă la stropit în grup organizat, fiind printre puţinii orăşeni care mai păstrează obiceiul în forma sa originară.
La fiecare casă de pe lista colindătorilor, aceştia îşi anunţă sosirea cu întrebarea ”Primiţi cu stropitul?” şi sunt întâmpinaţi cu bucurie, căci un refuz ar fi o ruşine de neiertat pentru gazdă. Ceata este poftită apoi în curte, unde joacă Hora Junilor, apoi conducătorul ei dezvăluie în versuri scopul vizitei: ”Am auzit că aveţi o floare frumoasă/ Am venit s-o udăm ca să nu se ofilească/Să crească, să-nflorească/Şi mulţi ani să trăiască!”.
În alte zone ale Ardealului, poezioara are şi alte variante: ”Într-un coş cu viorele/ Cântă două păsărele/ Păsările ciripesc/ Îmi daţi voie să stropesc?”; ”Eu sunt micul grădinar/ Cu sticluţa-n buzunar/ Şi-am venit la dumneavoastră/ Să ud floarea din fereastră!”; ”Lumea-ntreag-am colindat/ După o fată de măritat/ Am găsit o mândră floare/ Seamăn pe