Urmare a deciziei instanței de condamnare a ministrului Transporturilor Relu Fenechiu la 5 ani cu executare, acesta a demisionat din Executiv. Potrivit surselor EvZ, Relu Fenechiu i-ar fi înmânat în alb demisia premierului Victor Ponta, în urmă cu câteva săptămâni fără ca aceasta să fie datată.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, premierul Victor Ponta urmează să preia interimatul.
Premierul Victor Ponta a declarat pe 16 iunie că ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, va pleca din Guvern doar dacă va fi condamnat de Curtea Supremă.
“Am discutat de mai multe ori, şi cu domnul Băsescu, şi cu Crin Antonescu, şi cu Relu Fenechiu. În momentul în care Curtea Supremă se va pronunţa în dosarul domnului Fenechiu, sunt două variante: dacă îl condamnă în primă instanţă – ceea ce, sigur, nu îmi doresc – în aceea zi, domnul Fenechiu va demisiona. Dacă îl achită – m-aş bucura – şi cred că foarte mulţi din cei care l-au criticat în această perioadă îşi vor da seama că au greşit”, a spus primul ministru Victor Ponta la România TV.
Printre numele vechiculate pentru preluarea portofoliului Transporturilor se află mâna dreaptă a lui Relu Fenechiu, Mugur Cozmanciuc, dar și fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Ponta I, Ovidiu Silaghi.
Știre în curs de actualizare.