Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE: Scuarul Consiliului Judeţean Olt, finalizat la cinci ani de la proiectare

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Micul părculeţ din faţa sediului Consiliului Judeţean Olt din Slatina a fost terminat, după cinci ani de la momentul proiectării. Deşi lucrarea ar fi trebuit finalizată în nu mai puţin de trei luni de la semnarea contractului - ianuarie 2008, firma constructoare a tot tras de timp. În final, firma s-a păcălit singură deoarece a trebuit să plătească penalizări de 25% din costul lucrării.

Cinci ani. Atât le-a trebuit diriguitorilor Consiliului Judeţean Olt, dar şi firmei care şi-a adjudecat licitaţia, respectiv SC Eco Horticultura SRL Bucureşti, să ajungă la un acord pentru a finaliza lucrarea. Motivele întârzierii au aparţinut în egală măsură ambelor părţi: conducătorii Consiliul Judeţean nu au găsit fonduri să continue anual investiţia, iar firma a tras de timp atunci când existau bani.

Proiectul iniţial a fost lansat în anul 2007, pe vremea când preşedinte al C.J. Olt era Jenel Copilău, actual subprefect al judeţului, dar el nu a fost transpus în practică din cauza lipsei fondurilor. În ianuarie 2008 se încheia contractul cu firma bucureşteană, care îşi lua angajamentul de a termina investiţia în 72 de zile. Valoarea contractului la acea vreme – 1,2 milioane lei. Timpul a trecut şi, până anul trecut, totul a stagnat. În martie 2011 s-a făcut o reproiectare după ce actualul cârmuitor al Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, şi-a impus să termine totuşi lucrarea, mai ales că alegerile băteau la uşă. Reproiectarea a însemnat diminuarea sumei totale a investiţiei până la 740.000 de lei, precum şi a duratei de execuţie până la 60 de zile, dar şi “tăieri” din proiectul original de aproape 20%. Lucrarea ar fi trebuit demarată în august anul trecut, pentru a fi terminată la finele lui octombrie acelaşi an. Dar firma constructoare a întârziat iarăşi programul de lucrări, astfel că acestea au demarat la începutul toamnei şi s-au oprit definitiv în luna decembrie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 2 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 6 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 2 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°