În data de 7 septembrie, într-o tăcere deplină a autorităţilor, dar şi a presei, a fost publicat ultimul bilanţ privind absorbţia fondurilor europene.

Pentru prima oară, în acest bilanţ figurează un minus de 35 de milioane de lei reprezentând prefinanţări retrase în cadrul Programului Operaţional de Mediu. Rezultatul final: procentul plăţilor către beneficiari a ajuns, la 31 august 2011, la doar 13,47% din totalul alocărilor UE pentru România în intervalul 2007-2013. În 31 iulie 2010, reuşisem să cheltuim 10,31% din această alocare (datele pentru august 2010 sunt de negăsit pe site-ul autorităţii de coordonare a instrumentelor structurale). Făcând diferenţa, observăm că, în 13 luni, România a crescut gradul de absorbţie cu doar trei procente. Un calcul, poate prea simplist, ne arată că ar mai fi nevoie de vreo 28 de ani ca să cheltuim toţi banii. Mai mult, în loc ca plăţile către beneficiari să crească de la o lună la alta, iulie şi august au fost catastrofale, mult sub performanţele înregistrate la sfârştul anului trecut.

Să contextualizăm puţin această situaţie, în raport cu alte obiective pe care România şi le-a propus în cadrul UE. Nu am reuşit să intrăm în spaţiul Schengen în martie 2011, aşa cum ne stabilisem. Aşteptăm rezultatele reuniunii miniştrilor de interne şi justiţie, de la sfârşitul lui septembrie, dar puţin probabil să ni se ofere altceva decât perspectiva unei aderări parţiale, cu frontierele aeriene. Nu sunt semne că oficialii de la Bruxelles ar renunţa la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Nu am reuşit să aducem la Bucureşti sediul vreunei instituţii europene, aşa cum visam în anul 2007. Să colorăm acest peisaj cenuşiu, menţionând performanţa (aş zice uimitoare!) de a impune un român în importantul post de comisar al agriculturii. Aşa arată fotografia momentului în care cabinetul Boc apelează din nou la resursele Palatului Cotroceni ş