Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Student la Nottingham sau la Bucureşti?

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 ·

Pe fondul crizei, din ce în ce mai puţini absolvenţi de liceu merg la universităţile din străinătate şi aleg facultăţile din ţară. În timp ce un student cheltuie în România cam 15.500 de lei pe an, în Anglia plăteşte peste 27.000 de lei pentru a se întreţine.

Anca Banea şi Cristina Bercaru au absolvit în urmă cu doi ani Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Tinerele, foste colege de clasă, au luat drumuri diferite la sfârşitul liceului. În timp ce Anca a intrat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative în Bucureşti, Cristina a ales facultatea de Farmacie din Nottingham, Anglia.

„Afară” e mai „cool”

Când vorbesc despre structura programei din facultăţile în care învaţă, fetele remarcă în primul rând calitatea învăţământului din străinătate, incomparabil mai bună decât în România.

Anca a preferat să locuiască, la Bucureşti, singură într-o garsonieră. Plăteşte 9.600 lei anual şi se bucură de tot confortul necesar. În schimb, Cristina dă, la Nottingham, aproape dublu: 15.000 de lei pe an pentru camera în care locuieşte, ea stând în apartament cu încă două tinere, singura încăpere la comun fiind bucătăria.

Şi costurile întreţinerii într-un an de zile sunt diferite. Studenta din ţară se bucură de pachetele săptămânale pe care le primeşte de acasă şi cheltuie în plus cam 4.500 de lei. În cazul Cristinei însă, nici nu poate fi vorba despre ajutorul părinţilor. Ea trebuie să-şi cumpere tot ceea ce are nevoie, ajungând la 10.000 de lei.

Ancăi, la Bucureşti, îi este foarte greu să îşi procure cărţile necesare la cursuri, deoarece la bibliotecă sunt foarte puţine sau deloc. De aceea, trebuie să le cumpere, dând anual aproximativ 1.000 de lei pe ele.

În Nottingham însă, sunt două biblioteci numai ale facultăţii, în care se găsesc toate cărţile de specialitate cerute de către profesori.

„Doar în cazuri extreme eş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 30 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 24 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°