"Tratatul de la Murghiol", parafat week-end-ul trecut, prin care a fost stabilit numărul de colegii eligibile ce revin PSD, PNL UNPR şi PC, conţine, în anexă, şi o înţelegere informală privind lista candidaţilor, în care apar schimbări de colegii, dar şi nominalizări noi sau inedite, potrivit Mediafax.
Astfel, chiar unii dintre liderii marcanţi ai USL au optat să-şi schimbe colegiul unde vor candida, în timp ce alte colegii sunt ocupate de nume noi, adică de persoane care nu fac parte din Legislativul actual.
În acest sens, potrivit unor surse politice, preşedintele PNL Crin Antonescu a decis să nu mai candideze în Sectorul 1, unde a câştigat în 2008 un mandat de senator - şi atunci şi acum primar fiind liberalul Andrei Chiliman - şi să meargă în Sectorul 6, unde noul edil este liberalul Rareş Mănescu, trezorier al PNL, membru al conducerii partidului şi apropiat al liderului liberal.
Şi preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, îşi va schimba colegiul. După câte se pare, el, dar şi Anghel Iordănescu, nu vor mai candida în Ilfov, unde şi-au câştigat în 2008 mandatele de deputat, respectiv senator, şi se vor muta în Sectorul 2, acolo unde funcţia de primar este deţinută de colegul de partid Neculai Onţanu.
Potrivit aceloraşi surse, Onţanu va avea în sectorul său patru colegii rezervate colegilor săi de partid de la UNPR, în timp ce un număr similar de colegii vor reveni PC în Sectorul 4, acolo unde primar este conservatorul Cristian Popescu Piedone.
Şi ministrul de Externe, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, a ales să-şi schimbe colegiul, el renunţând la o candidatură pentru un post de senator în Braşov. Potrivit surselor citate, Corlăţean va candida într-un colegiu din Bucureşti.
Spre deosebire de Antonescu şi de Oprea, preşedintele PSD Victor Ponta a decis să candideze în acelaşi colegiu - colegiuL 6 din Târgu Jiu, i