Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Creţu, al 16-lea în topul salariilor din primăria pe care o conduce

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Primarul Ovidiu Creţu are un salariu brut de 3.277 de lei ceea ce-l situează pe locul 34 în topul salariilor primariilor de municipii din ţară. Edilul din Bistriţa spune totuşi că cifra publicată de Econtex.ro nu este relevantă deoarece din aceşti bani i se trag contribuţii lunare de peste 400 de lei

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, spune că are în medie lunar un salariu de 2700 de lei, ceea ce-l situează undeva pe locurile 16-17 în topul salariilor din instituţia pe care o conduce. „Nu iau în mână atâţia bani câţi scrie acolo. Acela este salariul brut, din el mi se trage lunar peste 400 de lei contribuţii şi îmi rămâne în mână undeva la 2700-2800 de lei. Pot spune că salariul pe care îl am acum este cel mai mic pe care l-am primit din '89 încoace", declară Ovidiu Creţu care a fost senator de Bistriţa şi director la SC Comelf SA, una dintre cele mai mari fabrici ale oraşului. Raportat la celelalte salarii din Primăria Bistriţa, Ovidiu Creţu spune că sunt mai mulţi angajaţi care iau salariu mai mare ca el. „Ca şi salariu de încadrare îl am pe cel mai mare, dar angajaţii Primăriei beneficiază de spor de vechime şi de proiecte care le creşte cu mult salariu, unele sporuri pot ajunge chiar la 25% din salariu de încadrare", susţine Creţu care spune că în mână primeşte cam al 16-lea salariu din instituţie. Despre restul salariilor prezentate de Econtex.ro Creţu spune că a fost uimit de salariul primarului din Bucureşti şi a celui din Constanţa. „Pentru mine surpriza enormă a fost salariul lui Sorin Oprescu de la capitala Bucureştiului şi cel al lui Radu Mazăre. Nu mi se pare normal ca primar al unor oraşe atât de mari să mergi cu nişte salarii de 5-600 de euro acasă. Cred că salariile primarilor din Iaşi şi Timişoara sunt salarii decente pentru un primar", consideră edilul bistriţean.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 53 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 27 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 44 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cel puţin 6 ruși au murit şi 35 sunt răniți în urma unui atac ucrainean cu drone în Belgorod, transmite Moscova

G4Media acum 39 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP,

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 27 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°