Ministrul bulgar al muncii, Totyu Mladedov, a anunţat vineri că vârsta de pensionare va creşte treptat, în loc de trei ani dintr-o dată de la 1 iulie 2011, relatează Sofia News Agency, potrivit NewsIn.
Decizia intervine după ce sindicatul Podkrepa şi Conferderaţia Sindicatelor Independente (KNSB) au criticat anterior Guvernul şi au avertizat că vor protesta în cazul în care modificările planificate intră în vigoare.
Liderul sindicatului Podkrepa, Konstantin Trencev, a declarat că va solicita o întâlnire cu premierul Boiko Borisov, exprimându-şi speranţa că acesta va accepta dialogul. La rândul său, vicepreşedintele KNSB, Plamen Dimitrov, a propus desfăşurarea unui referendum privind creşeterea vârstei de pensionare sau a contribuţiei la asigurări.
În cursul săptămânii, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi ai opoziţiei de la Sofia au sugerat o creştere treptată a vârstei de pensionare, până în 2014-2015. Deputatul opoziţiei socialiste, Dragomir Stonynev, şi-a anunţat susţinerea pentru această propunere, sugerând amânarea cu câţiva ani a vârstei de pensionare, pentru o perioadă de recuperare a pieţei forţei de muncă.
Conform noilor reglementări, bulgarii se vor putea pensiona după 40 de ani de muncă, iar femeile după 37 de ani.
Ministrul bulgar al muncii, Totyu Mladedov, a anunţat vineri că vârsta de pensionare va creşte treptat, în loc de trei ani dintr-o dată de la 1 iulie 2011, relatează Sofia News Agency, potrivit NewsIn.
Decizia intervine după ce sindicatul Podkrepa şi Conferderaţia Sindicatelor Independente (KNSB) au criticat anterior Guvernul şi au avertizat că vor protesta în cazul în care modificările planificate intră în vigoare.
Liderul sindicatului Podkrepa, Konstantin Trencev, a declarat că va solicita o întâlnire cu premierul Boiko Borisov, exprimându-şi speranţa că acesta va accepta dialogul. La rândul său, vic