„8:00 am. Sună ceasul. Snooze. 8:05. Scanez mobilul cel deștept - apel pierdut/sms/mail/YM, Viber, Tango, WhatsApp ... Vreo urgență? No, mai dorm 5 minute. 8:10. Snooze... 8:25. Of, bine... mă scol! Toilet. Iau din zbor pastila. Fără, dimineața n-are farmec. Pastila, tableta, laptopul, smartphoneul... orice - Facebook să citească.
Ce face lumea, cine pe unde-a mai fost? Cu cine? Ce le place, ce-au produs, ce-au importat și împrăștiat? Apreciez strădania lor - dau un like. Nu mișc bine degetul pe ecranul tactil și ... mesaj... Damn it! Am fost descoperit! Pe bază de activitate pe Facebook... deși setasem parcă să nu vadă toți ce-mi place și ce nu. În fine. Să răspund, să nu răspund...?! N-am chef, nu-s chiar treaz, mă cam grăbesc. Dar a văzut că sunt aici... Și ce-i?! - îmi spun. Poate am ieșit. Da, chiar așa, în secunda aia, în care m-ai văzut și mi-ai scris, dragă prietene, am ieșit. Chiar atunci. Ghinion, trebuia sa te miști mai repede, la urma urmelor e epoca vitezei! ... Of, dar am apucat să deschid mesajul. <
Ajung la birou. Mai un raport, mai o ochiadă în ograda virtuală a altora. Oricum nu se mai fumează înăuntru, ce să faci în pauza de țigară?! Dau un like, servesc un comment, mă umflu-n pene, sunt simpatic, par deștept... Dar nu-s, că iar m-au prins! Deci mesaj. Răspund, dar scurt. Sunt la job, am scuză, e de-nțeles. Și nu mai dau like o vreme, să nu par neserios.
Gata treaba, hai la bere.