Ion Marin (42 de ani), fiul regretatului Marin Constantin (dirijorul corului Madrigal), a plecat din România în 1986, locuieşte în Elveţia şi este unul dintre dirijorii cel mai bine cotaţi în lume.

Ion Marin s-a întors în urmă cu trei săptămâni să dirijeze pe o scenă românească la invitaţia Radio France, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio, organizat la Bucureşti. În barul Hotelului Hilton, îşi prezintă fiul, un tânăr subţire - cu acelaşi păr lung, lucios -, care se-apleacă de parcă ar fi pe o scenă înainte să strângă mâna. E venit în România şi împreună cu soţia. Înainte de interviu, îşi aprinde o ţigară. Odată cu fumul pe care-l expiră, lasă să se-audă câte un sunet prelung, ceva între serenitate şi oftat. Mai are treizeci de minute până să plece spre aeroport: „Dacă porneşti cu gândul de a face o carieră internaţională ca să ai bani şi-un Mercedes, n-ajungi nicăieri. Dorinţa de a fi dirijor internaţional devine un lucru meschin. Or, arta nu poate să se arate în splendoarea ei atunci când nu e invocată cu generozitate şi cu iubire de oameni".

„Weekend Adevărul": E al treilea concert pe care îl susţineţi în România. „Ion Marin, înapoi acasă", titrau ziarele. Trăiţi sentimentul acestui „acasă"?

Ion Marin: Acasă este energia locului în care te-ai născut. Ceva cosmic, nu o interpretare patriotardă. În acelaşi timp, viaţa se schimbă în fiecare secundă, iar „acasă" e un lucru profund, dar relativ. Mă bucur că, prin muzică, pe cele mai mari scene ale lumii, pot să-mi exprim recunoştinţa faţă de România, reprezentând-o la un nivel dacă nu mai special, în orice caz mai adevărat decât politicul sau economicul. În legătura cu ţara, nu există un cordon ombilical care să se poată tăia. Însă nu simt întotdeauna nevoia, mai ales că vin atât de rar să dirijez în România, să mă joc de-a falsele nostalgii sau să mă simt precum ciobanul care a