Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cunoscută ca legea „micii reforme” în justiţie. Şeful statului a făcut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, prezentând principalele prevederi ale noului act normativ, printre care: judecătoriile pot judeca orice proces care implică daune sau plăţi până la maximum 2.000 de lei., un termen scurt de maximum 5-7 zile pentru sesizarea instanţei de executare, interdicţia de evacuare din imobile în perioada 1 decembrie -1 martie, introducerea divorţului pe cale administrativă, prin notar. Totodată, se lasă tot mai puţină marja celor care prin neprezentare încearcă să întârzie procesele, pentru că s-au introdus ca modalităţi suplimentare de comunicare: telefonul, telegraful, mailul, şi toate mijloacele moderne. Nu mai e nevoie doar de clasica citaţie. E suficientă înştiinţarea pe fax sau mail. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cunoscută ca legea „micii reforme” în justiţie. Şeful statului a făcut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, prezentând principalele prevederi ale noului act normativ, printre care: judecătoriile pot judeca orice proces care implică daune sau plăţi până la maximum 2.000 de lei., un termen scurt de maximum 5-7 zile pentru sesizarea instanţei de executare, interdicţia de evacuare din imobile în perioada 1 decembrie -1 martie, introducerea divorţului pe cale administrativă, prin notar. Totodată, se lasă tot mai puţină marja celor care prin neprezentare încearcă să întârzie procesele, pentru că s-au introdus ca modalităţi suplimentare de comunicare: telefonul, telegraful, mailul, şi toate mijloacele moderne. Nu mai e nevoie doar de clasica citaţie. E suficientă înştiinţarea pe fax sau mail.