Locuiesc lîngă o mică benzinărie deasupra căreia scrie Noroc. În ce mă priveşte, nimic de zis, benzinăria îmi aduce noroc fiindcă, pe lîngă cele două pompe de benzină care nu-mi folosesc, are şi un robinet cu apă potabilă de unde ne aprovizionăm cu toţii atunci cînd, pe neaşteptate, se opreşte apa în bloc, pe timp niciodată precizat. Coada la apă aminteşte de secvenţe ale războiului din Irak, doar că acolo problema s-a rezolvat ceva mai repede. Între bloc şi benzinărie se află o piaţetă pe care am străbătut-o adesea în diagonală, preocupată de griji vitale imediate şi fără să-mi bat capul cu chestiuni culturale, cum ar fi numele sau rostul pieţei. Spre surpriza mea, la ultimul transport cu găleţi de 10 litri, am remarcat că în centrul micului scuar a apărut un soclu, deocamdată gol şi, nu departe, o tăbliţă albastră pe care scrie Piaţa Iosif Sava. Am avut răgaz, aşteptînd ca vecinii mei de la 8 să se spele pe mîini şi să-şi umple sticlele, sticluţele şi bidoanele, am avut răgaz să să-mi amintesc de Serata muzicală, de amfitrionul de sîmbătă sau duminică după-amiază şi să-l compar cu moderatorii (despre moderatoare numai de bine, din solidaritate de gen) care fac astăzi talk show-uri la televiziune.

L-am zărit pe Iosif Sava la cîteva evenimente culturale dintre cele care strîng o mulţime de intelectuali…vizibili. Îmi amintesc că se plimba tăcut printre ei pînă cînd se oprea în dreptul unuia cu care începea o discuţie degajată. Rîdea cu plăcere. A explicat mai tîrziu de ce mergea la asemenea întîlniri: privea oamenii ca să-şi găsească interlocutori care ştiu să vorbească. Le cîntărea calităţile, le vedea strălucirea, felul de a articula idei, spontaneitatea etc. Abia dacă treceau această probă a “aurei” îi invita. Urma, a explicat moderatorul, pregătirea personală: făcea rost de biografia invitatului, de cărţile lui (în cazul scriitorilor) şi nu-şi