Şaisprezece dintre cei 24 de taximetrişti pirat suspectaţi că ar fi tâlhărit şi înşelat clienţi pe care i-au transportat din zona Aeroportului "Henri Coandă" în Bucureşti sau în alte localităţi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.
Potrivit Poliţiei Capitalei, sub pretextul că ar oferi tarife sub preţul pieţei, taximetriştii pirat acostau pasageri sosiţi pe Aeroportul "Henri Coandă", în special din rândul turiştilor străini.
După ce ajungeau la destinaţie, în general la hoteluri din centrul Capitalei, taximetriştii solicitau clienţilor să le plătească aproximativ 250 de euro pentru cursă. În cazul în care clienţii refuzau să achite suma cerută, şoferii blocau uşile maşinii, iar în unele cazuri chiar îi loveau "pentru a-i determina să plătească", au precizat surse apropiate anchetei.
Judiciariştii au înregistrat peste 50 de plângeri, dintre care, până în prezent, au fost probate 23, restul fiind în curs de cercetare, au arătat sursele citate.
Poliţiştii au făcut marţi percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa, fiind duşi la audieri 24 de taximetrişti pirat suspectaţi în acest caz de tâlhărie, înşelăciune şi lipsire de libertate.
Anchetatorii au cerut arestarea lor preventivă, instanţa Judecătoriei Sectorului 1 dispunând emiterea mandatelor de arestare pentru 16 dintre aceştia. Ceilalţi şase suspecţi vor fi cercetaţi în libertate, aceştia având interdicţie de a intra în incinta Aeroportului "Henri Coandă".
În cadrul acţiunii au fost verificate de poliţişti şi 13 firme din Bucureşti şi Ilfov deţinute de membrii grupării şi pe numele cărora erau înmatriculate autoturismele folosite de taximetriştii pirat, fiind constatate două infracţiuni de evaziune fiscală.
De asemenea, poliţiştii de la Brigada Rutieră au verificat în trafic 113 taximetre şi au dat 65 de amenzi în valoare totală de 11.710 lei.
Şa