Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platformă de dezvoltare de aplicaţii pentru IMM-uri de la Canon

Publicat in Capital, luni 22 iulie 2013 ·

Canon vine în sprijinul partenerilor săi, ajutându-i să răspundă mai bine nevoilor consumatorilor ce obişnuiesc să folosească frecvent terminalele mobile, odată cu lansarea CaptureOnTouch Mobile Tool Kit pentru iOS şi CaptureOnTouch Mobile SDK pentru Android.

Cele două noi suporturi de dezvoltare software pentru mobile permit partenerilor Canon să creeze aplicaţii. Acestea oferă scanarea documentelor în loturi – pentru echipamentele Canon imageFORMULA, accelerând astfel procesarea capturilor în organizaţii.

Acestea sunt compatibile cu aplicaţia gratuită Canon CaptureOnTouch, ce permite captarea de documente multiple direct de pe terminale cu iOS sau Android şi distribuirea imediată către aplicaţii cloud sau direct în fluxurile de lucru organizaţionale.

ele două platforme de dezvoltare oferă partenerilor Canon posibilitatea de a-şi extinde aplicaţiile existente sau de a crea unele specifice pentru clienţii lor. De asemenea, dezvoltatorii pot introduce funcţii precum scanarea dublă a loturilor de documente, alinierea automată a celor care nu au fost aliniate (oblice), detectarea automată a mărimii paginilor, anulareacelor goale şi setarea calităţii scanării . Astfel, partenerii pot oferi clienţilor mai multă uşurinţă, rapiditate şi funcţii precum procesarea comenzilor de vânzări, facturare sau aprobarea cererilor de la departamentul de resurse umane, direct dintr-o singură aplicaţie.

Suporturile de dezvoltare CaptureOnTouch Mobile Tool Kit pentru iOS şi CaptureOnTouch Mobile SDK pentru Android pot fi descărcate de pe site-ul Canon Business Solutions Developer Programme.

Aplicaţia pentru terminale mobile CaptureOnTouch poate fi descărcată din AppStore (iOS) şi din Google Play (Android).

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 32 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 40 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 28 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 44 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 44 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 32 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°