Apariţiile celebrului cuplu Jolie-Pitt pe covorul roşu sunt mereu şic, dar în spatele uşilor situaţia stă cu totul altfel. Menajera cuplului dezvăluie scandalurile din casa vedetelor.
Deşi au o casă de milioane de dolari, Angelina Jolie (38 de ani) şi Brad Pitt (49 de ani) trăiesc într-o adevărată mizerie. O menajeră a celebrului cuplu de la Hollywood a dezvăluit că locuinţa familiei este o adevărată cocină din toate punctele de vedere, potrivit The Globe.
Cutiile de la pizza sunt aruncate peste tot prin casă, iar mâncarea nu se mai găseşte doar în frigider, ci oriunde vezi cu ochii prin casă.
Cei şase copii ai familiei sunt scăpaţi de sub control, scriu pe pereţi şi se „războiesc" cu pastă de dinţi, provocând certuri între cei doi actori, care se acuză reciproc pentru că nu sunt educaţi.
Se ştie deja că celebrul actor este un colecţionar al revistelor de arhitectură şi al cărţilor, iar acestea sunt împrăştiate peste tot prin casă. Angelina nu suportă să se supună regulilor şi are o aversiune pentru ordine.
Click! Spune
Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt împreună din 2005. Ei au şase copii, trei adoptivi, Maddox (12 ani), Pax (9 ani), Zahara (8 ani), şi trei naturali, Shiloh (6 ani), şi gemenii Knox şi Vivienne, de 4 ani.