Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Fiat Doblo Cargo, Van-ul anului 2011

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 29 septembrie 2010 ·

• Prestigiosul trofeu a fost decernat în cadrul serii de gala ce a marcat cea de-a 63-a editie a Salonului Auto International de la Hanovra, cea mai importanta expozitie pentru vehiculele comerciale si industriale • Consumul combinat de combustibil este de 4,8 litri / 100 km pentru 1.3 Multijet II Euro 5

Noului Fiat Doblo Cargo i-a fost acordat titlul "International Van of the Year 2011", cu 128 de puncte din 168 posibile, de un juriu format din 24 jurnalisti specializati în vehicule comerciale, reprezentand tot atatea tari. Prestigiosul trofeu a fost decernat în cadrul serii de gala ce a marcat cea de-a 63-a editie a Salonului Auto International de la Hanovra, cea mai importanta expozitie pentru vehiculele comerciale si industriale. Anuntand castigatorul pentru anul 2011, presedintele juriului International Van of the Year, Pieter Wieman, a spus: "Designul vanului castigator a impresionat juriul în multe privinte, dar mai presus de toate a fost faptul ca Fiat a reusit sa largeasca paleta de platforme si caroserii într-o masura mai mare decat la alte vanuri din aceasta categorie. Gama Doblo include nu numai o versiune Maxi cu ampatament lung sau cu acoperis supraînaltat dar si versiuni sasiu. Juriul a fost impresionat, în mod deosebit, de gama larga de motoare, care include, de asemenea, un motor turbo hibrid benzina – gaz natural comprimat, precum si o varianta electrica. Mai mult decat atat, juriul a fost impresionat de confortul deosebit si conditiile de conducere pe care le ofera diferitele versiuni Doblo". Lorenzo Sistino, directorul executiv al companiei Fiat Professional, a comentat premiul acordat modelului Fiat Doblo: "Noul Doblo Cargo a fost un vehicul inovativ chiar din faza de concept. Cu Doblo noi oferim clientilor nostri cea mai larga gama a posibilitatilor de alegere, emisiile cele mai mici si cea mai avansata tehnologie din catego

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 5 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 6 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 5 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 10 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 4 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Marius Tucă Show începe joi, 30 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

11°
joi

11°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/23°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°