Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPER-STORY: FBI îl caută în România pe celebrul autor al jafului cu injecţie letală

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 martie 2012 ·

Ştefan Barabas, din Iaşi, este suspect de tentativa de jaf la multimilionara americană Anne Moss. Hoţii i-au cerut 8,5 milioane de dolari, după ce i-au injectat „albastru de genţiana”. Barabas s-a prezentat la recoltarea de ADN dar apoi a dispărut din Iaşi. Sursa: AP

1 /.

Trei tineri români au băgat spaima în locuitorii unui stat din America. Autorităţile americane bănuiesc că printre ei se afla şi un ieşean, în vârstă de 25 de ani, cu reşedinţa în SUA. La sfârşitul săptămânii trecute, doi agenţi FBI au venit la Iaşi într-o misiune ultrasecretă pentru a se întâlni cu Stefan Barabas, suspectat de o tentativă de jaf „ca în filme", în statul Connecticut, la palatul unei femei cu o avere de câteva sute de milioane de dolari.

Au cerut 8,5 milioane de euro

Un ieşean este în vizorul autorităţilor din Statele Unite ale Americii, fiind bănuit că a participat, alături de alţi doi români, la sechestrarea şi ameninţarea cu moartea a unui cuplu multimilionar, din statul Connecticut. Scenariul pus la cale de cei trei pare desprins din filme. Românii i-au legat de mâini şi de picioare pe Anna Bass, de 69 de ani, şi pe iubitul ei, de 63 de ani, după care le-au injectat o substanţă albastră, despre care infractorii le-au spus că este letală.

I-au ameninţat pe cei doi că dacă nu le da 8,5 milioane de dolari nu vor primi antidotul şi astfel vor muri. Cuplul a stat imobilizat 12 ore într-una dintre băile vilei. După ce femeia le-a spus că nu ţine banii în casă, românii s-au răzgândit şi au fugit. Nu înainte de a le administra somnifere, căci, de fapt, injecţiile nu erau chiar dăunătoare.

Ce-au aflat procurorii români

„Se bănuieşte că aceste persoane, în cursul anului 2007, au pătruns în reşedinţa unor cetăţeni şi au încercat extorcarea acestora, cerându-le suma de 8,5 milioane de dolari. Le-au injectat o substanţă despre c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 8 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°