Banca portugheză Millennium a intrat în forţă pe piaţa românească de publicitate lansând două campanii de imagine şi două de produs. După ce a ratat privatizarea BCR în favoarea grupului Banca portugheză Millennium a intrat în forţă pe piaţa românească de publicitate lansând două campanii de imagine şi două de produs. După ce a ratat privatizarea BCR în favoarea grupului austriac Erste, Millennium Bank încearcă să-şi câştige un loc în piaţa bancară autohtonă.
Banca portugheză a organizat în luna mai a acestui an un pitch în urma căruia au fost selectate agenţiile: GMP (creaţie), Tempo PR (PR), Initiative Media (media), Daedalus (cercetare). De menţionat că divizia de PR a GMP (devenită în 2007 agenţie de PR de sine stătătoare) a fost cea care a acordat consultanţă băncii Millennium pe parcursul negocierilor pentru privatizarea BCR.
Millennium Bank şi-a făcut intrarea în România cu o campanie de imagine mass-market, care s-a desfăşurat între 11 octombrie şi 1 noiembrie. Promovarea s-a făcut pe tv, print, internet şi outdoor. "Am dorit să ne poziţionăm din start ca o altfel de bancă, cu vizualuri foarte vii şi prietenoase, cu care să-ţi fie uşor să relaţionezi", spune Raluca Mandache Simu, Head of Corporate Communications Millennium Bank. Obiectivele campaniei au fost lansarea brandului şi crearea de notorietate.
În paralel, a mai rulat şi campania de poziţionare a segmentului corporate banking. După finalizarea campaniei de imagine, au mai fost lansate două campanii de produs: "Credit de nevoi personale", pentru segmentul retail şi "Creditul Multioption" pentru persoane juridice. Ambele campanii se desfăşoară în perioada 2 noiembrie - 13 decembrie.
Cea adresată persoanelor fizice va rula pe tv, print, radio, outdoor, internet, iar cea pentru persoane juridice va putea fi văzută pe print, indoor şi internet. Analiştii pieţei publicit